Eşti preţios!
Întrucât împreună dorim să contribuim la crearea unei societăţi incluzive, am organizat un schimb de experienţe între copii şi Şcoala cu nevoi speciale Sf. Mina creând un context de socializare creativ şi plăcut.
Credem că primul pas către o societate primitoare şi integratoare este să îi învăţăm pe copiii noştri de mici că fiecare persoană în parte este creată cu talente şi daruri preţioase şi că respectul şi acceptarea sunt valori care construiesc relaţii puternice în comunitate.
În acelaşi timp, copiii clasei I s-au simţit speciali jucându-se împreună ca alţi copii.
Citeşti şi dăruieşti
În mediul rural, localnicii preferă să îşi trimită copiii mai degrabă la muncile câmpului decât să înveţe carte.
În comuna Ghindeni, judeţul Dolj, accesul elevilor la informaţie este limitat de numărul mic de cărţi disponibile în dotarea bibliotecii şcolii.
Prin campania derulată în 2 şcoli din Craiova, şcoala nr. 2 şi nr. 22, şi grădiniţa particulară Joylight, echipă ADT a avut două obiective: conştientizarea elevilor cu privire la importanţa lecturii şi motivarea elevilor din mediul urban să se implice activ în promovarea lecturii, prin donarea de cărţi pentru şcoală din comuna Ghindeni. Rezultatul?
130 de elevi din şcoli au acum acces la lectură. Peste 100 de cărţi au fost donate şcolii I-VIII din Ghindeni.
Craciunul mai aproape de TINEri!
In fiecare an Asociatia Aproape de TINEri deruleaza proiectul „Crăciunul mai aproape de TINEri”, dedicat familiilor afectate de sărăcie extremă atât în Craiova, cât şi în mediul rural. 50 de copii, din familii asistate social, de la şcolile 33 si 34, s-au bucurat in anul 2010 de venirea sărbătorilor de iarnă şi s-au simţit speciali, în ciuda dificultăţilor vieţii. Multora dintre noi ne este poate greu să înţelegem speranţa pe care o poate aduce în inima unui copil un eveniment de Crăciun. Totuşi, un asemenea moment este pentru ei unul din puţinele în care se simt preţuiţi, acceptaţi şi încurajaţi, parte a unei comunităţi. Trăind într-o societate avansată, europenizată, cu greu conştientizăm uneori că sărăcia este în mijlocul nostru, erodând viaţa şi speranţa celor ce se află nu foarte departe de noi. Eforturile noastre comune pot diminua acest fenomen susţinând în continuare proiecte similare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)





